ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Moldovenii afectați de cutremurele din Turcia au solicitat bunuri de primă necesitate

14:58 | 13.02.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. Moldovenii din zonele afectate de cutremurele din Turcia au solicitat ajutor de la autorități. Aceștia au anunțat că au nevoie de produse alimentare, apă și plăpumi, transmite MOLDPRES.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Daniel Vodă, a specificat că bunurile au fost transmise cu suportul comunității și a organizațiilor de specialitate. „Reprezentanții ambasadei R. Moldova la Ankara au continuat eforturile pentru contactarea a 65 de persoane din lista misiunii diplomatice și care se află în regiunile afectate de cutremure. Dintre aceștia, 27 de cetățeni moldoveni au raportat că sunt în siguranță, nouă persoane au solicitat asistență consulară de specialitate, iar în cazul a 29 de persoane sunt continuate eforturile de stabilire a comunicării cu misiunea diplomatică”, a menționat Daniel Vodă.

Totodată, MAEIE a anunțat despre mobilizarea consulilor onorifici ai țării noastre în Turcia. Astfel, consulul onorific al R. Moldova în Bursa s-a deplasat în orașul Hatay, unde a înființat un orășel de corturi pentru sinistrați. De asemenea, consulul onorific al R. Moldova în Alanya cazează sinistrații din Hatay în hotelurile din Alanya și asigură asistență în transportarea victimelor. Consul onorific al R. Moldova în Antalya a transmis în orașul Gaziantep cutii cu produse alimentare, iar în orașul Adiyaman, cutii cu haine calde pentru victimele cutremurelor. La fel, ambasada menține comunicarea cu echipa de salvatori moldoveni.

„Responsabilii de la secția consulară sunt pregătiți să acorde asistența de specialitate, iar în caz de necesitate sau urgență consulară, cetățenii noștri pot solicita ajutor sau informații din partea misiunii diplomatice, inclusiv dacă sunt în posesia unor date ce vizează cetăţeni ai R. Moldova din zonele afectate”, a spus Daniel Vodă. 

Linia telefonică pentru urgențe consulare de la ambasada țării noastre de la Ankara este constituită în regim de permanență, la fel și Centrul de Apel al MAEIE disponibil în R. Moldova. Cele mai frecvente solicitări de informații vizează lista locurilor de evacuare, procedurile de trecere a hotarelor și documentarea corespunzătoare a cetățenilor. 

img23001140

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!