ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Noul director al UCIP IFAD a fost prezentat echipei

14:53 | 15.02.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Iurie Uşurelu este noul director al Unității Consolidate pentru Implementarea Programelor Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă, în urma concursului desfășurat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, şi care a fost prezentat astăzi echipei, transmite MOLDPRES.

Iurie Uşurelu are o experiență de peste 25 ani în managementul sectorului agricol. De-a lungul timpului a deținut mai multe funcții de conducere în structurile de stat și în organizații internaționale, fiind antrenat în diverse proiecte finanțate de BERD, PNUD, USAID, IFAD, Banca Mondială și Comisia Europeană. Din anul 2017 până în 2019 a deținut funcția de secretar general de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Colaborarea dintre Republica Moldova și Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD) a început în 1999. Până în prezent, fondul a sprijinit în ţara noastră mai multe proiecte, beneficiarii cărora sunt peste 130 de mii de persoane. În Moldova, asistența IFAD vizează îmbunătățirea veniturilor și condițiilor de trai ale oamenilor din mediul rural. Activitățile sunt destinate micilor proprietari, fermierilor, producătorilor de animale la scară mică, femeilor din mediul rural, tinerilor din diferite zone ale țării ş.a.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!