Gripa aviară se extinde în noi ţări şi ameninţă sectorul creşterii păsărilor cu un război non-stop
08:48 | 16.02.2023 Categorie: Externe
Londra, 16 feb. /MOLDPRES/. Gripa aviară a ajuns în noi ţări de pe glob şi a devenit endemică pentru prima dată în rândul unor păsări sălbatice care transmit virusul către păsările domestice, susţin veterinarii şi experţi consultaţi de Reuters, care avertizează că aceasta a devenit acum o problemă pe întreg parcursul anului, comunică Agerpres, preluată de MOLDPRES.
Reuters a vorbit cu peste 20 de experţi şi fermieri de pe patru continente care susţin că numărul record de focare de gripă aviare înregistrat în fermele de păsări nu se va reduce prea curând, ceea ce creşte ameninţările la adresa aprovizionării mondiale cu alimente. Experţii avertizează că fermierii trebuie să considere gripa aviară ca un risc serios pe întreg parcursul anului, în loc să se concentreze pe eforturile din timpul migraţiei păsărilor sălbatice în perioada primăverii.
Preţurile la ouă au atins valori record după ce gripa aviară a ucis zeci de milioane de găini pe parcursul anului trecut, astfel că o sursă de proteine ieftine nu mai este accesibilă pentru o parte din cei săraci, într-un moment în care economia mondială suferă de pe urma inflaţiei ridicate.
Până acum eforturile fermierilor de a-şi proteja efectivele de păsări nu au avut succes. În SUA, Rose Acre Farms, al doilea mare producător de ouă, a pierdut anul trecut aproximativ 1,5 milioane de găini la o fermă din statul Iowa, chiar dacă oricine intra în spaţiile de creştere trebuia să facă duş mai întâi pentru a elimina orice urmă a virusului, spune directorul general Marcus Rust. Potrivit acestuia, o altă fermă a companiei din statul Colorado a fost infectată de două ori în decurs de şase luni, astfel că au fost ucise peste trei milioane de păsări.
SUA, Marea Britanie, Franţa şi Japonia se numără printre ţările care au suferit pierderi record în rândul efectivelor de păsări pe parcursul ultimului an, astfel că unii fermieri se simt neputincioşi.
"Gripa aviară apare chiar şi la o fermă nouă de păsări cu cele mai moderne echipamente şi fără ferestre, aşa că tot ce putem face acum este să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a evita un focar", spune Shigeo Inaba, un crescător de păsări pentru carne în prefectura Ibaraki, din apropiere de Tokyo.
În ultima perioadă păsările sălbatice au început să răspândească gripa aviară mai departe pe glob decât înainte, susţine Gregorio Torres, directorul departamentului ştiinţific din cadrul Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală (OIE). Potrivit acestuia, virusul a suferit modificări astfel încât acum este mai transmisibil.
"Maladia este aici şi va rămâne, cel puţin pe termen scurt", a spus Gregorio Torres. Acesta nu a putut confirma că virusul este endemic în păsările sălbatice din întreaga lume, chiar dacă unii experţi susţin că este endemic în anumite specii de păsări în SUA.
Unii experţi susţin că schimbările climatice ar putea fi un factor care contribuie la răspândirea globală a virusului gripei aviare prin modificarea obiceiurilor şi rutelor migratorii ale păsărilor sălbatice."Dinamicele păsărilor sălbatice s-au modificat şi asta a permis viruşilor care trăiesc în ele să se modifice la rândul lor", susţine Carol Cardona, profesor la Universitatea din Minnesota.