Autorităţile nord-coreene interzic femeilor să poarte acelaşi nume cu cel al fiicei lui Kim Jong-un
08:55 | 16.02.2023 Categorie: Externe
Phenian, 16 feb. /MOLDPRES/. Media de stat din Coreea de Nord a început să o numească pe Ju-ae, fiica lui Kim Jong-un în vârstă de circa 10 ani, drept fiica "respectată" a lui Kim, în loc de "iubită" sau "preaiubită", ceea ce ar putea semnala o întărire a profilului acesteia, relatează MOLDPRES cu referire la agenţia sud-coreeană de presă Yonhap și la Agerpres.
Mai mult, potrivit unor surse citate duminică de postul american Radio Free Asia, preluat de Yonhap, autorităţile nord-coreene obligă persoanele care poartă numele de Ju-ae să şi-l schimbe.
Coreea de Nord a interzis în trecut folosirea numelor foştilor şi actualilor lideri - Kim Ir-sen, Kim Jong-il şi Kim Jong-un, a menţionat Radio Free Asia.
În acelaşi timp, Phenianul a dezvăluit marţi o nouă serie de timbre în care apare Ju-ae şi care urmează să fie lansate vineri. Tânăra, care ar avea circa 10 ani şi se crede că este al doilea copil al lui Kim Jong-un, apare pe cinci din cele opt timbre, alături de tatăl ei, în imagini preluate cu prilejul participării lor la testul rachetei balistice intercontinentale Hwasong-17, în noiembrie anul trecut, conform modelelor postate pe site-ul companiei nord-coreene de timbre.
Ju-ae a participat şi săptămâna trecută la parada militară care a marcat 75 de ani de la crearea armatei nord-coreene, alimentând speculaţiile că s-ar pregăti să devină succesoarea lui Kim.
Duminică, televiziunea de stat nord-coreeană a difuzat imagini cu un cal alb care i-ar aparţine lui Ju-ae, ceea ce pare a fi o expunere a legitimităţii acesteia ca descendentă a familiei conducătoare. Calul a fost filmat în timpul paradei militare de miercuri.
Calul alb este simbolic pentru familia Kim. În octombrie 2019, Kim Jong-un a fost arătat călărind un cal alb pe muntele sacru Paektu.