ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Liderul de la Casa Albă a părăsit capitala Ucrainei după o vizită-surpriză

15:35 | 20.02.2023 Categorie: Externe

Kiev, 20 feb. /MOLDPRES/. Preşedintele american Joe Biden a părăsit luni Kievul după o vizită-surpriză în capitala Ucrainei, cu doar câteva zile înaintea marcării unui an de la declanşarea invaziei ruse în această ţară, potrivit reporterilor care au călătorit împreună cu liderul de la Casa Albă, transmite dpa, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

În timpul vizitei de câteva ore, Biden s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi a anunţat un nou ajutor financiar şi echipamente militare pentru Ucraina.

Biden a sosit în Ucraina luni dimineaţă, pe fondul celor mai stricte precauţii de securitate, pentru prima sa vizită în această ţară de la izbucnirea războiului şi, de altfel, pentru prima sa vizită în calitate de preşedinte.

Alarmele sirenelor antiaeriene au răsunat pe tot parcursul vizitei lui Biden, notează dpa.

Agenţia EFE scrie că Biden a primit o plăcuţă aniversară pe Bulevardul Curajului din Piaţa Constituţiei din Kiev, care a fost inaugurată de însuşi preşedintele american şi de omologul său ucrainean.

Numele lui Biden apare astfel alături de numele altor lideri străini care s-au remarcat pentru sprijinul acordat Ucrainei pe fondul invaziei ruse, cum este preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul polonez Mateusz Morawiecki şi fostul premier britanic Boris Johnson.

img23001365

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!