ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Human Rights Watch a acuzat armata rusă de crimă de război în timpul atacului asupra gării din Kramatorsk

09:47 | 21.02.2023 Categorie: Externe

Washington, 21 feb. /MOLDPRES/. Organizaţia neguvernamentală pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW) a acuzat marţi armata rusă de 'crimă de război' în timpul atacului cu rachetă asupra gării din Kramatorsk, în estul Ucrainei, în care şi-au pierdut viaţa în aprilie 2022 peste 60 de civili care încercau să fugă din regiune, relatează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

'Probele indică în mod clar că racheta care a ucis şi rănit civili la gara din Kramatorsk a fost lansată de pe teritoriul controlat de Rusia în estul Ucrainei. Acest atac constituie o încălcare a legilor războiului şi aparent o crimă de război', concluzionează HRW la capătul unei anchete, realizată împreună cu agenţia de investigaţii vizuale SITU Research.

Organizaţia, al cărei sediu central se află la New York, adaugă că a identificat ca 'posibil loc de lansare a atacului' localitatea Kunie, în regiunea Harkov, aflată sub controlul trupelor ruse în acel moment.

La 8 aprilie 2022, cu puţin timp înainte de ora locală 10:30, în timp ce mii de civili se grăbeau să fugă din regiunea ameninţată de o ofensivă majoră a trupelor ruse, o rachetă de tipul Tocika-U echipată cu bombe cu fragmentaţie a lovit gara din Kramatorsk, principalul centru de evacuare din zonă.

Şaizeci şi una de persoane au fost ucise, iar peste 160 rănite, potrivit unui bilanţ al primăriei din Kramatorsk, în timp ce HRW consemnează un bilanţ de cel puţin 58 de persoane ucise.

HRW a efectuat cercetări la Kramatorsk din 14 până în 24 mai 2022, intervievând martori şi victime ale atacului, analizând 'peste 200 de fotografii şi înregistrări video'. Reprezentanţi ai organizaţiei s-au deplasat la Kunie între 10 şi 11 ianuarie a.c., după eliberarea sa de către armata ucraineană, unde au intervievat în jur de 15 localnici.

Moscova neagă că ar fi la originea atacului, acuzând Kievul că a tras asupra gării pentru a perturba evacuarea, dar HRW afirmă că nu a găsit 'nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor ruse'.

'Dimpotrivă, totul indică faptul că forţele ruse au tras racheta Tocika-U asupra gării din Kramatorsk', notează organizaţia, care susţine că a identificat 'mai multe locuri unde forţele ruse au desfăşurat aparent sisteme de rachete Tocika-U în Ucraina' de la începutul războiului declanşat de Rusia pe scară largă împotriva ţării vecine.

Potrivit localnicilor, a existat de asemenea o 'importantă activitate militară rusă în interiorul şi în jurul localităţii de la începutul lunii aprilie, inclusiv tiruri cu muniţie'.

În cursul vizitei sale la Kunie, la patru luni după eliberarea sa, HRW a descoperit fragmente de rachete Tocika-U şi 'numeroase bombe cu fragmentaţie neexplodate', în urma unor tiruri ratate, în opinia experţilor organizaţiei.

'Aceste elemente probatorii indică în mod clar că forţele ruse dispuneau de vehicule de lansare şi de rachete Tocika-U în jurul localităţii Kunie aproximativ în momentul atacului de la Kramatorsk, iar forţele ruse au lansat cu regularitate atacuri în perioada respectivă', susţine HRW.

'Atacul Rusiei asupra gării aglomerate din Kramatorsk a fost ilegal şi nediscriminatoriu', concluzionează cunoscuta organizaţie pentru drepturile omului, care afirmă că gara nu era un obiectiv militar valabil, iar 'comandanţii şi personalul militar rus care au ordonat şi executat atacul au comis o crimă de război'.

Foto: osce.usmission.gov

img23001379

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!