Pilonii utilizați pentru construcția liniei electrice Vulcănești - Chișinău au fost supuși testărilor
16:25 | 21.02.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 21 feb. /MOLDPRES/. Pilonii de tip R-60, care urmează a fi instalați pentru construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești-Chișinău, au fost testați la rezistență. Conform concluziilor echipei de experți, pilonii corespund tuturor cerințelor tehnice și vor rezista condițiilor meteorologice specifice Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.
Expertiza a fost desfășurată în perioada 6 – 21 februarie curent în cadrul stației de testare a pilonilor din Centrul de Cercetare în Inginerie Structurală (SERC) Chennai, India.
Următoarea etapă de implementare a proiectului este finalizarea proiectării liniei și inițierea lucrărilor de construcție.
Linia electrică aeriană de 400 kV Vulcănești-Chișinău va fi construită din trei tipuri de piloni: R-NS, R-30 și R-60. Astfel, pilonii R-NS și R-30 au fost testați în lunile septembrie, respectiv, decembrie – cel de tip R-60, fiind ultimul tip de pilon care urma a fi testat.
Construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești-Chișinău este parte a Proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic (PDSE), finanțat de Banca Mondială și implementat de către Guvernul Republicii Moldova, prin Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE). Pe lângă construcția liniei, proiectul prevede modernizarea a două substații electrice și consolidarea sistemului de dispecerat și evidență pentru ÎS Moldelectrica. Proiectul va fi implementat în perioada 2022-2024.