ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Până în noiembrie 2023, sistemul de canalizare din Cimişlia va fi extins

09:23 | 22.02.2023 Categorie: Regiuni

Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Până în toamna acestui an, în orașul Cimișlia urmează să fie realizat un program de infrastructură ce prevede extinderea sistemului de canalizare. În cadrul unei şedinţe de ieri, s-a constatat că pentru moment au fost executate circa 40 la sută din valoarea totală a lucrărilor contractate, transmite MOLDPRES.

Potrivit Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, proiectul dat prevede extinderea rețelei de canalizare orășenești existente cu 20,1 km și construcția unei stații de pompare a apelor uzate. „Până în prezent, antreprenorul a construit aproximativ 14,9 km de rețea de canalizare (inclusiv 483 de cămine de vizitare)”, precizează instituţia.

Proiectul "Extinderea sistemului de canalizare în orașul Cimișlia" are o valoare totală de 36,7 milioane de lei (circa 1,8 mln de euro), dintre care 32,7 mln de lei sunt alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, iar patru milioane de lei reprezintă contribuția autorității locale.

Lucrările de construcție urmează să fie finalizate în noiembrie 2023. “Ca urmare a investiției realizate, peste cinci mii de locuitori ai orașului Cimișlia și 277 de întreprinderi, instituții publice și agenți economici vor fi conectați la o rețea modernă de canalizare și vor căpăta acces durabil la servicii și utilități publice de calitate”, rezumă ADR Sud.

Foto: ADR Sud

img23001419

img23001419

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!