Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene
17:23 | 25.02.2023 Categorie: Comunicate
În cadrul ședinței Consiliului de Securitate ONU dedicată situației din Ucraina secretarul de stat Ruslan Bolbocean a exprimat sprijinul pentru eforturile Ucrainei orientate spre asigurarea unei păci echitabile
Chişinău, 25 feb. /MOLDPRES/. Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a participat la ședința Consiliului de Securitate ONU dedicată subiectului menținerii păcii și securității în Ucraina.
În intervenția sa, oficialul moldovean a condamnat cu fermitate războiul de agresiune nejustificat și ilegal al Federației Ruse împotriva Ucrainei și a respins cu vehemență orice tentativă de anexare a teritoriile ucrainene.
Secretarul de stat a exprimat solidaritatea cu poporul ucrainean și disponibilitatea Guvernului Republicii Moldova de a oferi asistență umanitară și sprijinul refugiaților ucraineni.
Diplomatul moldovean a vorbit despre provocările majore și războiul hibrid cu care se confruntă țara noastră. De asemenea, secretarul de stat a subliniat că regiunea transnistreană a Republicii Moldova este adusă în mod regulat în centrul atenției, inclusiv în ultimele zile. În acest context complicat oficialul a evidențiat angajamentul ferm al țării noastre în menținerea păcii și stabilității în regiune și a menționat că Republica Moldova va continua să îndemne Federația Rusă să-și retragă forțele militare și munițiile aflate ilegal în regiunea transnistreană.
Oficialul moldovean a punctat că în pofida riscurilor asociate agresiunii militare ruse în Ucraina, țara noastră rămâne deplin angajată parcursului european ce reprezintă cea mai bună cale de asigurare a păcii, stabilității și prosperității pentru Republica Moldova.
Secretarul de Stat a reiterat sprijinul neclintit pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a exprimat susținerea pentru eforturile Ucrainei orientate spre asigurarea unei păci echitabile și justiție pentru crimele de război.
În marja evenimentelor consacrate comemorării unui an de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei oficialul a avut întrevederi bilaterale cu secretarul general al afacerilor externe al Austriei și viceministrul afacerilor externe al Bulgariei.
În cadrul întrevederii cu Peter Launsky-Tieffenthal, secretar general al afacerilor externe al Austriei, oficialii au discutat despre modalitățile concrete de avansare a relației bilaterale moldo-austriece, inclusiv prin prisma unor potențiale vizite la cel mai înalt nivel, sprijinul important al Austriei pentru parcursul european al țării noastre, precum și asistența continuă pentru agenda de reforme interne a Republicii Moldova și gestionarea crizelor multiple ce afectează țara noastră.
De asemenea a efectuat un schimb de opinii cu Kostadin Kodzhabashev viceministrul afacerilor externe al Bulgariei, fiind abordată colaborarea în sectorul energetic și acțiunile menite să avanseze cooperarea economică și cultural-umanitară între cele două țări.