ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primăvara va începe cu vreme rece, izolat ploioasă

14:36 | 27.02.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Ziua frig, ger nocturn şi ploi slabe cu lapoviţă pe întreg teritoriul ţări, anunţă Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) pentru prima săptămână de martie, transmite MOLDPRES.

Potrivit meteorologilor, în următoarele zile în ţară se prevăd valori termice până la 8 grade Celsius. Noaptea, se anunţă până la 7 grade ger. Cel mai frig va fi în regiunea de nord.

De asemenea, în toate regiunile ţării în perioada de referinţă se aşteaptă ninsori, de diferită intensitate.

Conform specialiştilor SHS, pe parcursul lui martie are loc creşterea temperaturii medii lunare a aerului cu 4-5ºC faţă de februarie. Valorile ei medii variază între +1ºC, în nordul ţării, şi +3ºC, în sud. Pentru toată perioada de măsurători instrumentale, cea mai rece a fost luna martie din anul 1952, când temperatura medie lunară a aerului a oscilat între -3,7ºC şi -6,1ºC. În anii 1990 şi 2017 martie a fost cel mai cald – atunci temperatura medie lunară a aerului a variat între +6,9ºC şi +9,0ºC. Trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 0ºC în direcţia creşterii se semnalează pe teritoriul ţării în fond în perioada 27 februarie – 11 martie.

Luna Martie are mai multe denumiri populare: Germănar (încolţitor), Mărţişor sau Făurel. Luna de început de primăvară a născut multe superstiţii, mai ales despre vreme, care în această perioadă este extrem de capricioasă. Astfel, se zice că dacă martie e vântos, luna mai va fi frumoasă, iar tunetele în martie arată un an mănos. Dacă în Mărţişor nu poţi semăna ovăzul de ploi multe, din acelaşi motiv nici toamna nu vei putea semăna grâul. La fel, dacă va cânta cucul în martie, anul va fi bogat. Altă superstiţie spune că "dacă martie-i cu rouă, după Paşti mult plouă". 

img23001582

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!