ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

30 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc locativ din capitală afectat de incendiu

10:33 | 01.03.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. 30 de persoane au fost evacuate astăzi dintr-un bloc locativ din capitală pentru a evita intoxicarea cu monoxid de carbon în urma unui incendiu produs la etajul unu al unui bloc de locuit de pe strada Maria Drăgan, comunică MOLDPRES.

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 02:43. La fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri, care au stabilit că incendiul a izbucnit la etajul unu al blocului de locuit cu cinci nivele.

Conform sursei citate, pentru a evita intoxicarea oamenilor cu produsele de ardere, salvatorii au evacuat 30 de persoane de la etajele superioare ale blocului. În urma arderii nu au fost raportate victime. Echipele de intervenție au reușit localizare incendiului către ora 02:57 și lichidarea acestuia la ora 04:18. Focul a distrus mai multe bunuri materiale dintr-o odaie cu suprafața de 16 m2. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

Datele IGSU arată că, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 16 situații de risc.

Foto: IGSU

img23001659

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!