ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Marijuană de peste 3 mln lei a fost ridicată de oamenii legii din Cahul

14:10 | 01.03.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Peste 14 kg de marijuana în valoare de circa 3 milioane de lei  a fost ridicată de oamenii legii de la doi bărbați din Cahul. Cei doi au fost reținuți, comunică MOLDPRES.

Potrivit PCCOCS, 6 kg de marijuana a fost ridicată de oamenii legii chiar de la cei doi în timp ce o transportau din Cahul spre Vulcănești, la 15 februarie curent, pentru ca ulterior să fie pusă în vânzare. Bagajul în care erau transportate drogurile fusese stropit cu benzină, astfel încât să nu fie detectat de câinii de serviciu.

Ulterior, au urmat percheziții la domiciliile celor doi, de unde polițiștii au ridicat alte 8 kg de marijuana. De asemenea, au fost ridicați 1.300 USD, 1.800 euro care ar proveni din activitate infracțională, râșniță folosită la prepararea drogului pentru consum și un aparat de vidare a ambalajelor cu droguri.

Urmare a reținerii acestora, procurorii PCCOCS au solicitat și au obținut plasarea lor în arest preventiv pentru 30 de zile. Potrivit datelor din dosar, cei doi cu vârste de 36 și 37 de ani au pus pe roate o schemă de acumulare a drogurilor din sudul țării, care erau puse ulterior în vânzare pe internet, iar o altă parte era comercializată în statele UE.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!