O delegație din Taraclia a vizitat Universitatea Trakia din Bulgaria
18:24 | 13.03.2023 Categorie: Regiuni
Chişinău, 13 mar. /MOLDPRES/. Reprezentanții Consiliului raional Taraclia au vizitat Universitatea Trakia (TrU) din localitatea Stara Zagora din Bulgaria. Delegația din Republica Moldova și gazdele au discutat despre oportunitățile de cooperare dintre TrU și raionul Taraclia, în special cu Universitatea de Stat „Grigore Țamblac”, ca singura instituție de învățământ superior concentrată pe nevoile comunității bulgare din R. Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la BTA.
Delegația a fost condusă de vicepreședintele Consiliului raional, Alexandru Borimecicov, însoțit de șeful Direcției educație, cultură și management, Lilia Sarsaman și rectorul Universității de Stat din Taraclia, Maria Paslar.
La întâlnire au participat rectorul TrU, prof. Dobri Yarkov, prorectorul pe activități educaționale, prof. Neli Grozeva, decanul Facultății de Economie, conf. univ. Prof. Blaga Stoykova ș.a.
Neli Grozeva le-a oferit oaspeților brățări tradiționale bulgărești din fire roșu cu alb – Martenitsa, care au aceleași semnificații ca Mărțișorul moldovenesc.
Foto: BTA