„Obiectivul nostru este să construim școli moderne”, a afirmat premierul Dorin Recean, la Gimnaziul din Mândâc
17:43 | 16.03.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei în raionul Drochia, prim-ministrul Dorin Recean a revenit în satul de baștină - Mândâc, la Gimnaziul din localitate, unde și-a făcut studiile. Premierul a discutat cu elevii din clasa a 9-a despre aspirațiile lor, accentuând rolul pe care îl au disciplina, educația și lectura în formarea unor personalități care vor investi cunoștințele, viziunile și efortul în dezvoltarea Republicii Moldova, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
„În ziua de astăzi, aveți acces la orice informație, la cele mai noi tehnologii și vă îndemn să fiți disciplinați în a învăța, pentru că anume disciplina în educație este cheia succesului în viață. Viitorul societății este aici - în banca școlară. Îmi doresc să devenim o societate optimistă, iar optimismul vine din cunoaștere, educație și cultură socială”, a spus premierul Dorin Recean. Oficialul a oferit bibliotecii din localitate un lot de carte.
„Am făcut o selecție și pentru cei foarte mici, dar și pentru tinerii din clasele mai mari, pentru ca fiecare să găsească cartea potrivită. Îmi doresc să susținem bibliotecile din țară”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
În discuția cu personalul didactic, șeful Executivului a apreciat efortul profesorilor, menționând că Guvernul are o abordare complexă privind modernizarea sistemului educaţional, inclusiv prin investiţii în pregătirea cadrelor pedagogice. „Vom oferi oportunități pentru consolidarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice. În același timp, avem obligația de a vă pune la dispoziție toate cele necesare – cărți și tehnologii moderne, precum și de a dezvolta infrastructura școlară. Obiectivul nostru este să construim școli moderne”, a subliniat premierul Dorin Recean.
Șeful Guvernului a susținut la sediul gimnaziului o conferință de presă în care a răspuns la întrebările jurnaliștilor din presa locală și națională.
Foto: Guvern