ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Finanțelor

19:44 | 16.03.2023 Categorie: Comunicate

Discuții bilaterale privind planurile și activitățile Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD)

Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Ministrul Veronica Sirețeanu împreună cu echipa de la Minister, s-a întâlnit astăzi, cu ambasadorul Franței în Republica Moldova, Graham Paul, însoțit de reprezentanții Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD). Discuțiile au vizat evoluția cooperării, activitățile AFD și suportul oferit Republicii Moldova, ambii oficiali menționând necesitatea continuării cooperării. 

Ministrul a menționat că lansarea activității unei Agenții în Republica Moldova, asemeni AFD, este un semnal puternic de susținere pentru țara noastră și a mulțumit pe această cale, autorităților franceze. 

“Finanțarea proiectelor de dezvoltare în sectoare strategice precum cel energetic și cel feroviar ne va permite să modernizăm și să restructurăm aceste sectoare, ceea ce va genera beneficii durabile”, a subliniat  ministrul. 

Reprezentanții AFD și-au arătat disponibilitatea acordării în perspectivă a asistenței tehnice și financiare țării noastre, totodată, au comunicat că în perioada imediat următoare, vor oferi asistență pentru dezvoltare întru consolidarea sectorului energetic și celui forestier.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!