Drumarii au elaborat scheme de treceri pietonale ce vor spori siguranţa rutieră
10:32 | 17.03.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 17 mar. /MOLDPRES/. Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a anunţat astăzi că a elaborat două scheme-tip de treceri pietonale, coordonate cu Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP), ce vor fi construite/amenajate în proximitatea instituțiilor de menire socială (grădinițe, școli, licee, spitale), transmite MOLDPRES.
Potrivit ASD, acestea fac parte din activitățile de îmbunătățire și creștere a gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice naționale, prin implementarea măsurilor tehnice care au ca scop reducerea numărului de accidente. „Obiectivul principal în implementarea acestor acțiuni are drept scop obligația conducătorilor auto de a reduce viteza de circulație până la 30 km/h”, indică instituţia.
Conform schemelor, trecerile pietonale urmează să fie construite de către S.A "Drumuri” din teritoriu în zonele unde fluxul de pietoni este sporit sau în preajma instituțiilor de învățământ. Acestea vor fi de două tipuri: trecere pietonală standard; trecere pietonală supraînălțată. Costul estimativ al unei treceri pietonale simple cu instalarea indicatoarelor și aplicarea marcajului rutier (alb-roșu) este de cca 36 mii de lei (1,8 mii de euro), iar al unei treceri pietonale supraînălțate este de aproximativ 80 mii de lei.
Foto: ASD