ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Finlanda a fost desemnată ''cea mai fericită ţară din lume'', pentru al şaselea an consecutiv

12:21 | 20.03.2023 Categorie: Externe

Washington, 20 mar. /MOLDPRES/. Finlanda a fost declarată ţara cu cea mai fericită populaţie din lume pentru al şaselea an consecutiv, potrivit clasamentului World Happiness Report (Raportul Mondial al Fericirii), publicat luni, informează DPA, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

Raportul, care a analizat de această dată şi efectele generate de pandemia de coronavirus asupra bunăstării oamenilor, este alcătuit în fiecare an de oameni de ştiinţă din Statele Unite în baza unor sondaje de opinie realizate de Gallup Institute.

Potrivit raportului, locurile următoare din top 10 sunt ocupate de Danemarca, Islanda, Israel, Ţările de Jos, Suedia, Norvegia, Elveţia, Luxemburg şi Noua Zeelandă.

Austria şi Australia ocupă a 12-a, respectiv cea de-a 13-a poziţie, în timp ce Germania se află pe locul al 16-lea, înregistrând o coborâre de două poziţii în raport cu anul trecut.

Două ţări afectate de război, Afganistan şi Liban, ocupă ultimele locuri în acest clasament.

România se află pe locul al 24-lea (scor 6,589), în creştere cu patru poziţii faţă de anul trecut, când s-a clasat pe locul al 28-lea (scor 6,477).

Autorii raportului afirmă că fericirea oamenilor s-a menţinut "remarcabil de rezilientă" în pofida pandemiei de COVID-19, în contextul în care indicatorii medii globali înregistraţi în perioada 2020-2022 au fost la fel de ridicaţi ca cei din intervalul pre-pandemic 2017-2019.

Raportul, publicat începând din 2012, foloseşte în principal sondaje de opinie în care oamenii sunt întrebaţi despre nivelul lor de fericire. Printre criteriile utilizate în vederea evaluării se află Produsul Intern Brut (PIB), nivelul de solidaritate, de libertate individuală şi de corupţie, pentru a se obţine în final un scor general.

img23002224

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!