Justiția a fost sechestrată de interesul personal al unor judecători, a declarat Maia Sandu
16:38 | 20.03.2023 Categorie: Politică
Chişinău, 20 mar. /MOLDPRES/. Constatăm că justiția a fost sechestrată de interesul personal al unor judecători care au lăsat criminali în libertate, care au permis ca furtul miliardului să rămână nepedepsit sau au invalidat alegeri democratice. Afirmația a fost făcută astăzi de șeful statului, Maia Sandu la finele ședinței Consiliului Suprem de Securitate, comunică MOLDPRES.
Președintele Republicii Moldova a menționat că Adunarea generală a judecătorilor s-a desfășurat cu încălcarea legii. “Spre exemplu, legea nu prevede posibilitatea întreruperii ședinței. Mai mult decât atât, persoanele care au fost implicate în organizarea și conducerea acestei ședințe se aflau în conflict de interese. Unii dintre ei nu au fost reconfirmați în funcție, iar alții nu au fost admiși pentru a candida la CSM de către Comisia de evaluare. Tot ce au reușit să arate judecătorii în această Adunare este că justiția a putrezit și nu își dorește sau nu poate să se trateze. Unii judecători au demonstrat că scopul lor nu este să facă justiție, ci să compromită justiția. De ce o parte dintre judecători nu au vrut ca să aibă un CSM funcțional? Anume, această instituție este organul de autoguvernare din sistemul judecătoresc, care propune candidaturile pentru judecătorii din toată țara. Dacă nu există CSM, nu pot fi numiți, detașați, promovați judecători și nici nu se pot aplica măsuri disciplinare față de unii dintre ei. A fost invocată situația necesității examinării contestațiilor celor care nu au promovat evaluarea dar trebuie să amintim că legea spune foarte clar, contestațiile trebuie examinate timp de 10 zile, deci termenul a expirat și această justificare este una neserioasă. O parte dintre judecători au decis vineri să blocheze toate procesele din sistem și să pună piedici schimbărilor din justiție, cei care nu-și pot justifica nici averile, nici abuzurile comise, nici protecția unor corupți, au ținut lecții de moralitate cetățenilor”, a menționat Sandu.
Șeful statului a specificat că acțiunile unor judecători nu vor împiedica schimbările din sistem. “Independența judecătorilor nu înseamnă independența corupției. În acest context, Consiliul Suprem de Securitate a venit cu următoarele decizii și recomandări. Prima recomandare se referă la accelerarea creării Consiliului Superior al Magistraturii. CSM urmează să fie funcțional în timp de 30 de zile. De asemenea, Parlamentul va numi membri non judecători care au trecut evaluarea Comisiei și din acești membri se va crea CSM și va funcționa indiferent de ce decid judecătorii. Parlamentul va pregăti cadrul legal pentru crearea Curții Anticorupție în termeni restrânși și ulterior, noul CSM va anunța concurs pentru selectarea judecătorilor pentru Curtea Anticorupție. Această Curte, așa cum am spus și mai devreme, va investiga dosarele de corupție mare și se va ocupa de corupția din sistemul judecătoresc. Aceasta Curte trebuie să fie funcțională în cel mult trei luni. De asemenea, am discutat despre necesitatea accelerării aducerii în sistemul judecătoresc a unor tineri judecători și aici este sarcina Ministerului Justiției împreună cu Institutul Național al Justiției. Este timpul să aducem în sistemul judecătoresc tineri și nu rude ale judecătorilor corupți”, a adăugat Maia Sandu.
Ea a venit cu un apel către judecători care vor să facă parte din procesele de curățare a justiției, de redare a prestigiului profesiei de judecător și de construire a unui sistem judecătoresc puternic și independent. ”Am văzut că există și judecători care aleg să-și facă meseria cu demnitate. Implicarea voastră, a judecătorilor onești este decisivă acum. Demonstrați că puterea judecătorului vine din integritatea lui și nu mai tolerați ca țipătul disperat al corupției să fie mai tare decât vocea dumneavoastră. Avem nevoie de o justiție independentă de corupție care să facă dreptate pentru ca să reușim să construim o țară europeană și să refacem încrederea cetățenilor în justiție și în statul Republica Moldova”, a conchis președintele.