ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Blocul energetic nr.2 de la Termoelectrica va fi reparat capital

14:01 | 21.03.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 21 mar. /MOLDPRES/. Blocul energetic nr.2 de la Termoelectrica, aflat în funcțiune din anul 1978, va fi supus unor lucrări de reparație pentru a-i menține funcționalitatea și siguranța în exploatare, transmite MOLDPRES.

Potrivit întreprinderii, durata normativă de funcționare a turbinei nr.2, care este de 220 mii de ore, a fost depășită, iar ultima reparație capitală a acesteia a fost efectuată în anul 2016. „Ciclul de reparație capitală constituie 4-5 ani, de la ultima reparație capitală a Blocului energetic nr.2 au trecut 7 ani. Reparația este necesară pentru restabilirea randamentului, prin înlăturarea tuturor defectelor depistate”, a precizat Termoelectrica într-un comunicat de presă.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat astăzi la o conferință de presă că „este imperativ să intrăm în nou sezon de încălzire cu toate blocurile de la Termoelectrica funcționale și că vor fi depuse eforturi ca  reparația Blocului nr. 2 sa fie finalizată în termenii stabiliți”.

Principalele lucrări care vor fi efectuate prevăd reparația capitală a cazanului, schimbarea ecranelor din spate a cazanului, schimbarea elementelor conductei principale de abur a Blocului energetic nr.2, reparația capitală a turbinei, schimbarea elementelor conductelor de abur de presiune înaltă a turbinei nr.2, reparația capitală a generatorului electric, retrasarea conductelor de răcire a generatorului, modernizarea sistemului de control a vibrației și valorilor mecanice a turbogeneratorului nr.2.

Foto: Termoelectrica

img23002266

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!