Gimnaziul din Mereșeni, raionul Hâncești a fost renovat cu susținerea Japoniei
17:05 | 22.03.2023 Categorie: Regiuni
Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Gimnaziul din satul Mereșeni, raionul Hâncești a fost renovat printr-un proiect finanțat de către Guvernul Japoniei în cadrul Programului „Kusanone”, transmite MOLDPRES.
Grantul în mărime de 90 de mii de dolari a fost utilizat pentru repararea blocurilor sanitare, renovarea sistemului de încălzire, schimbarea rețelei electrice și sistemului de ventilare și instalarea geamurilor noi. Proiectul va contribui la asigurarea sănătății și securității celor 110 elevi, 21 de profesori și angajați auxiliari ai instituției și sporirea eficienței energetice.
La ceremonia de finalizare a Proiectului de îmbunătățire a mediului de învățământ la gimnaziul din satul Mereșeni a participat și Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yamada Yoichiro. „Odată ce Moldova va deveni membră a Uniunii Europene, țara își va valorifica la maximum potențialul formidabil de resurse umane, ca niciodată până acum. De îndată ce războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei se va încheia, vom vedea renașterea adevărată a Moldovei”, a menționat Ambasadorul Yamada Yoichiro. La eveniment au mai participat elevii, profesorii și administrația din gimnaziu, reprezentanții Consiliului Raional Hâncești și primăriei comunei Mereșeni.
Programul de granturi pentru securitate umană „Kusanone” a fost lansat în Moldova în anul 2008. Până în prezent, Japonia a oferit finanțare nerambursabilă în sumă de 6.9 mln de dolari pentru 82 de proiecte în domeniile educației, sănătății și utilităților publice.
Foto: Ambasada Japoniei