ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premieri din șapte state solicită sprijinul companiilor IT în combaterea dezinformării

10:44 | 29.03.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 29 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, alături de șefii de Guvern din alte șase state, au adresat o scrisoare deschisă către marile companii IT în care au solicitat sprijinul în lupta împotriva dezinformării. Anunțul a fost făcut astăzi la începutul ședinței de Guvern, transmite MOLDPRES. 

Scrisoarea a fost contrasemnată de șefi de Guvern din Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Ucraina.

„De la invazia brutală a Federației Ruse împotriva Ucrainei, Republica Moldova, împreună cu multe alte țări, se află în epicentrul unui război informațional. Împreună cu mai mulți șefi de guverne ale statelor din vecinătate, am adresat o scrisoare deschisă către marile companii din domeniul IT pentru a le cere sprijinul în lupta împotriva dezinformării. Manipularea și interferența informațională străină ne subminează pacea și stabilitatea, afectează democrația și parcursul nostru de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat Dorin Recean. 

În scrisoare este specificat că „rețelele sociale au devenit canale de răspândire a unor narațiuni false”, „iar manipularea și interferența informațională străină, inclusiv dezinformarea, destabilizează statul, afectează democrația și deraiază aderarea Republicii Moldovei la UE”.

În aceste condiții, oficialii susțin că „platformele digitale ar trebui să ia măsuri concrete pentru a împiedica utilizarea serviciilor lor ca instrumente și mijloace de promovare a unor obiective rău intenționate”. 

Foto simbol

img23002506

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!