Comunicat de presă al Comisiei Electorale Centrale
13:06 | 30.03.2023 Categorie: Comunicate
Subiectul asigurării unui acces liber și egal, dar conform normelor de prudență și conformitate, al partidelor politice și concurenților electorali la serviciile bancare, discutat la CEC
Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au avut o întrevedere cu reprezentanții Băncii Naționale a Moldovei, ai Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, precum și cu reprezentanți ai băncilor comerciale din țară.
Întrevederea a fost organizată, la inițiativa CEC, în scopul stabilirii unor relații de colaborare interinstituțională și de asigurare a transparenței finanțării entităților politice. Un subiect discutat a fost identificarea și clarificarea unui mecanism balansat, care să asigure pe de o parte colectarea și indicarea pe documentele de plată a tuturor informațiilor cerute de legislația electorală, dar și o corespundere cu cerințele minime reglementate de actele normative din domeniul bancar sau prevenire și combatere a spălării banilor. Altă temă abordată a ținut de identificarea unei soluții, astfel încât băncile comerciale să aplice, în mod corect și fără nicio discriminare, obligația de a deschide conturi bancare pentru partidele politice și concurenții electorali în alegeri.
Reprezentanții CEC au remarcat că autoritatea electorală a fost sesizată, de cel puțin patru partide politice, despre refuzul băncilor comerciale de a le deschide conturi bancare, fapt ce împiedică activitatea ordinară a acestora. A fost subliniat faptul că „legislația obligă fiecare partid politic să deschidă un cont bancar special, unde vor fi transferate toate contribuțiile bănești ce îi sunt acordate, inclusiv donațiile și cotizațiile de membru, iar plățile partidelor politice, concurenților electorali pot fi efectuate exclusiv prin tranzacții bancare.” La fel, părțile au discutat despre eventualele sancțiuni ce pot fi aplicate pentru încălcarea legislației privind finanțarea politică, dar și cele care pot surveni în cazul încălcării legislației privind prevenirea și combaterea spălării banilor sau de reputație pentru băncile care nu asigură o verificare corespunzătoare a sursei de venit al donatorilor partidelor politice sau al campaniilor electorale.
Este de remarcat că, Comisia Electorală Centrală este instituția responsabilă de supravegherea și controlul privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. În acest scop, CEC colectează și sistematizează rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor politice, rapoartele privind auditul partidelor politice, rapoartele privind finanțarea campaniilor electorale prezentate de concurenții electorali sau participanții la referendum și rapoartele privind finanțarea grupurilor de inițiativă. Pe de altă parte, băncile comerciale sunt entitățile care trebuie să asigure circulația fluxurilor financiare în conformitate cu criteriile de prudență și conformitate stabilite de standardele naționale și internaționale în domeniul financiar-bancar de prevenire și combatere a spălării banilor.