S-au împlinit 90 de ani de la nașterea poetului român Nichita Stănescu

Chişinău, 31 mar. /MOLDPRES/. Poetul, prozatorul și eseistul român Nichita Stănescu, laureat al mai multor premii literare, ar fi împlinit astăzi 90 de ani, informează MOLDPRES.

S-a născut pe 31 martie 1933 la Ploiești, România. A făcut studii primare în anii 1940-1944, primele două clase – la Ploiești, iar celelalte, din cauza războiului – la Bușteni și la Vălenii de Munte. În perioada 1944-1952, a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel”din orașul natal, iar în anii 1952-1957, a studiat la Facultatea de Filologie a Universității din București. Potrivit Calendarului Național, a fost pentru scurt timp corector și redactor la secția de poezie a „Gazetei literare” (1954-1958). În 1969 a fost numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu, iar în anii 1970-1973, a activat în calitate de redactor-șef adjunct la „România literară” și publicist comentator la aceeași revistă în 1975.

A debutat în ultimul an de facultate, la „Tribuna” (Cluj Napoca, 1957), cu poeziile „Au fost oameni mulți…”, „La lemne, Pământ!”, subtitlul generic „1907”, iar în 1959 a debutat editorial în volumul colectiv „Sub semnul revoluției: 30 de tineri poeți”. O parte dintre poemele publicate în „Gazeta literară”, „Tribuna” și „Steaua” au fost incluse în volumul său de debut „Sensul iubirii” (1960).

S-a bucurat de mare succes cu următoarele creații literare: „O viziune a sentimentelor” (1964), „Dreptul la timp” (1965), „11 elegii” (1966). Elegiile au apărut integral în prima sa antologie „Alfa”. În 1967, a publicat trei volume: „Roșu vertical”, antologia „Alfa” și volumul de poezii „Oul și sfera”. A editat „Necuvintele”, „Un pământ numit România” (1969). În anul 1970, a publicat volumul „În dulcele stil clasic” și a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru „Poezii”. A susținut o rubrică lunară în revista „Argeș”. În 1971, în Iugoslavia, i-au apărut două cărți traduse: „Belgradul în cinci prieteni”, ediție bilingvă de poezii inedite, și „Nereci” („Necuvintele”). De asemenea, a publicat două volume de poezii – „Belgradul în cinci prieteni” și „Măreția frigului”, urmând publicarea eseurilor în „Cartea de recitire” (1972), poeziilor de dragoste în „Clar de inimă” (1973), „Starea poeziei” (1975), din colecția „Biblioteca pentru toți” și „Epica Magna” (1978-1979). A lansat volumul de poezii „Opere imperfecte”, versuri și proză poetică pentru copii în „Carte de citire, carte de iubire” (1980).

În anul 1982, a publicat „Respirări”, volum de eseuri și proze poematice, ilustrat cu desenele sale, precum și „Noduri și semne”, „Oase plângând”, „Strigarea numelui” (1983). În 1985 a apărut volumul inedit „Antimetafi - zica. Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu” și cartea de versuri „Ordinea cuvintelor”. Proza eseist-poematică a lui Nichita Stănescu a fost editată postum în volumul „Fiziologia poeziei” (1990). A mai scris „Argotice – cântece la drumul mare”, subintitulată „Poezii”, ediție alcătuită, îngrijită și prefațată de Doina Ciurea (1992). În 1999 a fost publicată „Antimetafizica”, „Nichita Stănescu – Opere” (2002). Postum i-a apărut volumul „Ordinea cuvintelor – 300 poeme” (2013). În 1969 a apărut prima traducere în străinătate în limba cehă – volumul „11 elegii”, după care și alte traduceri peste hotare. Opera sa este tradusă în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, maghiară, polonă, bulgară, suedeză, rusă, letonă, ebraică ș.a. Membru post-mortem al Academiei Române (1990).

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1964, 1969, 1972, 1975), Premiul Internațional „Johann Gottfried von Herder” (1975), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1978), Premiul „Cununa de Aur” al Festivalului Internațional „Serile de Poezie de la Struga” (Macedonia iugoslavă, 1982). La recomandarea scriitorului suedez Arthur Lundkvist, Nichita Stănescu a fost inclus pe lista candidaților la Premiul Nobel. I-a fost acordat Premiul Internațional „Gottfried von Herder” (1975), devenind și Laureat al Premiului „Herder” (1982).

Nichita Stănescu s-a stins din viață la 13 decembrie1983 la București.