ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului a discutat la Vilnius cu premierul Lituaniei

08:38 | 05.04.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut la Vilnius o discuție cu prim-ministrul Ingrida Šimonytė, în cadrul căreia a abordat subiecte ce se referă la cooperarea comercială și economică moldo-lituaniană, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Șeful Legislativului a punctat prioritățile autorităților de la Chișinău pentru anul 2023, referindu-se la reconstrucția economiei, securitatea energetică și consolidarea securității statului.

„Parlamentul împreună cu Guvernul și-au unit eforturile pentru a face din Republica Moldova o țară prietenoasă și deschisă pentru investiții. În prezent, patruzeci și opt de companii lituaniene activează cu succes în Moldova și ne-am dori ca numărul lor să crească în următoarea perioadă”, a menționat Igor Grosu. Lituania este un partener de încredere pentru țara noastră în realizarea proiectelor de dezvoltare ce țin de consolidarea democrației și a presei libere, combaterea dezinformării, dar și asigurarea rezilienței energetice și economice a Moldovei.

Președintele Parlamentului a mulțumit Guvernului de la Vilnius pentru ajutorul acordat în lupta cu COVID-19, dar și pentru suportul oferit țării noastre în gestionarea numărului mare de refugiați ucraineni imediat după atacul Rusiei în Ucraina. „După discuțiile de astăzi la Vilnius cu șeful statului, Gitanas Nausėda, președintele Seimasului, Viktorija Čmilyté-Nielsen, și prim-ministrul Ingrida Šimonytė, m-am convins încă o dată de relațiile speciale istorice pe care le avem cu Lituania și că Republica Moldova nu este singură, iar alături de prieteni vom face față tuturor provocărilor”, a mai spus șeful Legislativului.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, se află într-o vizită oficială în Lituania, în perioada 3-5 aprilie, la invitația omologului său de la Vilnius.

Foto: Parlament

img23002753

img23002753

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!