Forţele ucrainene au respins peste 60 de atacuri ruseşti în regiunea Doneţk
13:58 | 05.04.2023 Categorie: Externe
Kiev, 5 apr. /MOLDPRES/. Forţele ucrainene au respins marţi peste 60 de atacuri ruseşti în zona localităţilor Bahmut, Avdiivka, Mariinka şi Liman, toate situate în regiunea Doneţk (estul Ucrainei) şi pe linia frontului, a comunicat miercuri Statul Major General ucrainean într-un comunicat despre situaţia la zi de pe front, relatează EFE, citată de Agerpres și MOLDPRES.
"Bahmut şi Mariinka constituie epicentrul luptelor", se arată în raport, care consemnează 30 de atacuri respinse de trupele ucrainene în zona Bahmut, un oraş parţial cucerit de forţele ruse, care "continuă să lanseze atacuri" pentru a-l cuceri complet, potrivit raportului.
Statul Major ucrainean informează de asemenea despre bombardamente şi atacuri de artilerie împotriva mai multor localităţi situate lângă cele patru puncte amintite de pe linia frontului, unde Rusia dorește să avanseze pentru a-şi atinge obiectivul de a cuceri întreaga regiune ucraineană Donbas.
Referitor la regiunile Zaporojie şi Herson, în sudul Ucrainei, de asemenea parţial ocupate de Rusia, comandamentul ucrainean subliniază că "inamicul continuă să îşi sporească capacităţile defensive", în plus la bombardamentele împotriva a 30 de localităţi din zona respectivă.
Mai mulţi oficiali de la Kiev au anunţat că Ucraina se pregăteşte de o contraofensivă de primăvară pentru a recupera noi teritorii, aşa cum a făcut între august şi noiembrie anul trecut în regiunile Harkov (nord-est) şi Herson (sud).
Totodată, Rusia încearcă să îşi consolideze progresele timide, dar constante în estul Ucrainei.
În acelaşi timp, autorităţile ucrainene au ordonat evacuarea tuturor copiilor din 21 de localităţi din regiunea Doneţk (est) afectate de luptele dintre trupele ucrainene, care le apără, şi forţele ruse, care încearcă să le cucerească, a anunţat Ministerul Reintegrării ucrainean, citat de EFE.
Dispoziţia prevede "evacuarea obligatorie a 126 de copii din 21 de localităţi din regiunea Doneţk, unde situaţia de securitate rămâne critică", se arată în nota oficială.
Evacuarea va fi efectuată de cinci patrule ale unei unităţi a poliţiei ucrainene cunoscută sub numele "Îngerii albi", specializată în transferul în zone sigure, cu ajutorul vehiculelor blindate, al copiilor care locuiesc în oraşele afectate de război.
Copiii evacuaţi trebuie să fie însoţiţi de cel puţin un părinte sau un tutore legal. Statul le va oferi un loc unde să locuiască, precum şi ajutor material, asistenţă umanitară şi sprijin psihologic, a precizat ministerul într-un comunicat.
Ucraina a adoptat la 7 martie o dispoziţie care permite autorităţilor să evacueze în mod obligatoriu minorii care au rămas în zonele grav afectate de conflict.