ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 450 de salvatori vor munci în Noaptea Învierii

10:31 | 14.04.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. În acest an, peste 450 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/ vor munci și vor asigura paza antiincendiară și securitatea cetățenilor de Paști, comunică MOLDPRES.

Potrivit IGSU, salvatorii și pompierii vor activa în regim de 24 de ore, iar în servantul de intervenție a echipelor pentru misiuni de stingere a incendiilor și lichidare a consecințelor situațiilor excepționale vor fi peste 100 de autospeciale de intervenție.

Totodată, în scopul evitării situațiilor de risc în perioada Sărbătorilor Pascale, pompierii îndeamnă oamenii să respecte regulile antiincendiare, în special la utilizarea lumânărilor, candelelor și altor surse de aprindere. O atenție sporită este acordată transportării în mijloace de transport în comun a lumânărilor cu focul Haric pentru evitarea aprinderii materialelor din preajmă.

Angajații IGSU menționează necesitatea dotării bisericilor cu mijloace de primă intervenție, iar acasă focul trebuie monitorizat și nici într-un caz nu este indicată lăsarea copiilor fără supraveghere în preajma surselor de aprindere.

Foto: IGSU

img23003052

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!