ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Băncii Naționale a Moldovei

15:42 | 18.04.2023 Categorie: Comunicate

O delegație a BNM condusă de Octavian Armașu a participat la reuniunile de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale

Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a participat, împreună ministra finanțelor, Veronica Sirețeanu, la Reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și ale Grupului Băncii Mondiale, care au avut loc în perioada 11-14 aprilie 2023 la Washington, SUA. Octavian Armașu a fost însoțit de prim-viceguvernatorul BNM, Vladimir Munteanu, și viceguvernatorul BNM, Tatiana Ivanicichina.

Reuniunile din acest an s-au axat pe o serie de subiecte de actualitate și importanță majoră, cum ar fi  evoluția și redresarea economiei globale, strategiile băncilor centrale de reducere a inflației, datoriile publice, riscurile de stabilitate financiară și gestionarea acestora, finanțarea acțiunilor climatice și securitatea energetică, sprijinul pentru țările cu venituri mici, situația din Ucraina și perspectivele economice regionale.

Delegația BNM, din care au mai făcut parte șefa serviciului relații externe și integrare europeană, Aliona Străjescu, și directorul departamentului piețe financiare, Daniel Savin, a avut întâlniri cu reprezentanți ai FMI, ai Grupului Băncii Mondiale, ai Comisiei Europene, ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), precum și ai altor instituții și organizații. În cadrul acestor întrevederi au fost puse în discuție situația macroeconomică și din sectorul financiar al Republicii Moldova, politicile monetare și structurale, perspectivele pentru perioada următoare. Partenerii de dezvoltare au salutat eforturile BNM pentru asigurarea stabilității macroeconomice și armonizarea cadrului normativ național la cerințele Uniunii Europene, în contextul obținerii de către țara noastră a statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Reprezentanții BNM au luat parte și la ședința Constituenței FMI, care cuprinde Republica Moldova și alte 15 țări din regiunea Benelux, zona balcanică, Europa de est, Caucaz, Andorra, Cipru și Israel.

Ședințele de primăvară constituie o oportunitate importantă de realizare a schimbului de experiență și opinii ale diverselor țări în domeniile dezvoltării economice și stabilității financiare în contextul evoluțiilor regionale și globale curente, precum și pe termen lung. La acestea participă reprezentanți ai autorităților similare din toate țările unde se înregistrează prezența celor două organizații internaționale, dar și reprezentanți ai entităților și organizațiilor - parteneri de dezvoltare.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!