Numărul cazurilor de viroză scade
12:29 | 26.04.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Pe parcursul ultimelor șapte săptămâni, în țara noastră se atestă o descreștere a numărului cazurilor de infecții respiratorii. La fel, a scăzut cu 22% și numărul cazurilor de gripă, comunică MOLDPRES.
Potrivit Agenția Națională pentru Sănătate Publică, în ultima săptămână au fost înregistrate 4494 cazuri de viroză, inclusiv în municipiul Chișinău – 1717 cazuri (38%), fiind spitalizate 210 persoane. Din numărul total de bolnavi, 61% sunt copii cu vârste până la 14 ani.
Totodată, au fost înregistrate două cazuri de gripă sezonieră (Chișinău și Ialoveni).
Conform sursei citate, în acest sezon rece au fost înregistrate 1975 de cazuri de gripă și 270 668 cazuri de viroze.
Specialiștii recomandă la apariția primelor simptome specifice infecțiilor respiratorii – febră, tuse, strănut, dureri de cap, stare de slăbiciune, să consultați medicul de familie.
Foto simbol