Vicepremierul Vladimir Bolea participă la un important forum în industria cerealelor din Europa
10:34 | 27.04.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, se va afla în perioada 27-28 aprilie la București, unde va participa la EURO GRAIN HUB Exchange & Forum, considerat cel mai important eveniment de primăvară în industria cerealelor din Europa, transmite MOLDPRES.
Evenimentul este conceput drept o platformă europeană de discuții pentru a ajuta părțile interesate de pe piața cerealelor și a semințelor oleaginoase să reducă inflația alimentară globală. Astfel, EURO GRAIN HUB va reuni reprezentanți din peste 30 de țări - oficiali guvernamentali, producători agricoli, comercianți, companii logistice și de inputuri agricole, procesatori, depozitari, instituții de finanțare și de management al riscurilor, companii din sfera juridică.
În această perioadă, Vladimir Bolea va avea un șir de întrevederi bilaterale tematice cu factori de decizie guvernamentali din România, Bulgaria și Ucraina, privind valorificarea oportunităților de cooperare, schimbul de experiență, preluarea bunelor practici, precum și extinderea portofoliului de proiecte bilaterale în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale.
Foto: MAIA