Republica Moldova va primi 96 mln de dolari din partea FMI
14:46 | 27.04.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. Consiliul de directori executivi al Fondului Monetar Internațional (FMI) a finalizat a treia evaluare a programului cu Republica Moldova cu o durată de 40 luni, susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF). Ca rezultat, țara noastră poate accesa imediat circa 96 de milioane de dolari, sumă ce va fi folosită pentru suport bugetar, transmite MOLDPRES.
Potrivit FMI, pe parcursul anului trecut, economia Moldovei s-a contractat brusc, ca urmare a efectelor războiului din Ucraina. Totodată, instituția anticipează o redresare modestă a economiei în 2023. „Inflația rămâne înaltă, dar continuă să scadă rapid. Politicile bugetare se axează pe atenuarea impactului crizelor multiple ce se suprapun și pe susținerea redresării economice. Riscurile din sectorul energetic s-au diminuat pentru moment, reflectând realizarea prudentă de către autorități a planurilor de acțiune în cazuri de urgență. Totodată, perspectivele rămân extrem de incerte, în primul rând din cauza riscului de escaladare în continuare a războiului”, precizează FMI.
Potrivit sursei citate, ”programul Republicii Moldova cu FMI se implementează în continuare cu fermitate, în pofida mediului dificil, iar autoritățile au realizat reforme importante”.
Directorul adjunct al FMI, Kenji Okamura a declarat că „situația Republicii Moldova rămâne precară din cauza suprapunerii mai multor crize”. „Războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina și apropierea geografică a Moldovei de zona conflictului armat continuă să alimenteze îngrijorări cu privire la securitate. Atmosfera din societate rămâne fragilă și tensionată din cauza prețurilor înalte la produsele alimentare și resursele energetice. În acest context, noul guvern a accentuat angajamentul său de realizare a reformelor, iar programul cu FMI se implementează cu fermitate, în pofida mediului complicat”.
Suma totală debursată în cadrul programului ECF/EFF va fi de circa 371 mln de dolari.