Încoronarea regelui Charles/ Ceremonia va fi înregistrată sub forma unui album
07:49 | 01.05.2023 Categorie: Externe
Londra, 1 mai /MOLDPRES/. Încoronarea regelui Charles, care va avea loc pe 6 mai, va fi lansată sub forma unui album, prima dată când o astfel de ceremonie istorică va fi disponibilă publicului din lumea întreagă, informează MOLDPRES cu referire la Reuters și Agerpres.
Într-un comunicat publicat vineri, casa de discuri Decca Records a anunţat că va înregistra ceremonia de la Westminster Abbey, pe 6 mai, precum şi muzica dinaintea slujbei sub titlul ''The Official Album of the Coronation'' (''Albumul oficial al încoronării), pe care îl va lansa în streaming şi pentru download în aceeaşi zi.
O versiune în format fizic va fi lansată pe 15 mai.
Cu o durată de peste patru ore, albumul va include tot ceremonialul, precum şi fundalul muzical, inclusiv 12 noi compoziţii comandate de Charles.
''Va fi o înregistrare cu adevărat istorică, care va include o varietate glorioasă de muzică din mai multe secole şi de pe mai multe continente, reflectând interesul global pentru tradiţiile noastre şi captată din mai multe puncte ale acusticii minunate din Abaţia Westminster şi incluzând un plan tehnic fără precedent pentru a pune la dispoziţia lumii întreaga experienţă în aceeaşi zi cu evenimentul'', a spus într-un comunicat producătoarea Anna Barry.
Printre compoziţiile comandate cu ocazia încoronării, se numără şi ''Imnul Încoronării'', compus de Andrew Lloyd Webber.