ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premieră la Teatrul ”Alexei Mateevici”: ”Podul de piatră”

10:08 | 01.05.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 1 mai /MOLDPRES/. La Teatrul ”Alexei Mateevici” va avea loc la 4, 5 și 6 mai, la ora 18.00,  premiera spectacolului documentar ”Podul de piatră. ELEGIACELORDELAKMDISTANȚĂ”, regie și scenariu de Luminița Țâcu, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Luminița Țâcu a menționat că ”Podul de piatră” este un spectacol de teatru documentar bazat pe volumul ”Istorii din străinătate”, semnat de Iurie Cojocaru, originar din satul Lozova, Strășeni, care într-o zi de vară pleacă la Londra pentru o scurtă vacanță, iar de-atunci au trecut mai mult de zece ani. Spectacolul este construit din amintirile, lacrimile, durerile, regretele, jalea, dar și visele, bucuriile, fericirea sau dorul celor care au ales să plece în străinătate ca să-și construiască viața, dar și emoțiile, privirile, cuvintele, scrisorile  celor care au așteptat nerăbdători acasă.

Potrivit sursei citate, ”Podul de piatră. ELEGIACELORDELAKMDISTANȚĂ” este despre kilometri care au marcat destine și au lăsat urme adânci asupra societății R. Moldova, asupra populației țării și asupra istoriei pe care o scriem împreună. Astfel, ”un convoi de femei și bărbați care aleargă să scape de sărăcie…aleargă să-și cumpere pe bani împrumutați la procente dreptul la o viață mai bună…aleargă și... asta…asta…goana asta lasă urme adânci…urme adânci ale singurătății….singurătate rușinoasă, dramatică, tragică...până la sânge...și rănile...rănile...sunt adânci….răni deschise și nevindecate…”.

În spectacol participă actorii: Ludmila Botnaru, Cătălina Budu, Nina Lefter, Valentina Ostap, Jastina Sajin și Victor Untilă. Regie și scenariu - Luminița Țâcu, scenografie și costume - Alina Perju, proiecție video și design - Ian Onică, artist măști - Nicolae Latunov, coloană sonoră - Valentin Strishkov, șef producție – Ion Catarga.

img23003443

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!