ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Republica Moldova este marcată Ziua Internaţională a Muncii

09:28 | 01.05.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 1 mai /MOLDPRES/. Republica Moldova marchează astăzi oficial Ziua Internaţională a Muncii, împreună cu mai multe state din lume. Ziua este liberă pentru angajați, astfel încât aceștia au beneficiat de o minivacanță de trei zile, transmite MOLDPRES.

Printre ţările care sărbătoresc Ziua Muncii pe 1 mai se numără şi Belgia, Canada, Germania, Grecia, India, Italia, Spania, Turcia ș.a.

În majoritatea țărilor vest-europene, 1 mai este zi liberă.

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago (SUA) din 1886, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

img23003445

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!