ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Artistul plastic Dmitri Peicev și-a expus lucrările la Centrul ”C. Brâncuși”

18:38 | 04.05.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 4 mai. /MOLDPRES/. La Centrul expozițional ”Constantin Brâncuși” a fost vernisată astăzi o expoziție personală de pictură a artistului plastic Dmitri Peicev, la 80 de ani de la naștere, informează MOLDPRES.

Expoziția cuprinde 125 de lucrări, realizate de autor de-a lungul celor aproape 60 de ani de activitate artistică.

Solicitată de agenție, Florina Breazu, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, a menționat că această expoziție este una retrospectivă. ”Dmitri Peicev nu se dezamăgește, de fiecare dată  vine să ne uimească cu calitățile sale picturale, care, bineînțeles, sunt indiscutabile. Este un artist care prin traseul său artistic face legătură cu diverse perioade din evoluția picturii naționale, dar în mod special cu cea a artiștilor de glorie ai națiunii, cum ar fi Mihai Grecu, fiind un discipol și un moștenitor al acestuia. Prin opera lui Grecu face o legătură și mai adâncă în timp cu pictura interbelică și cu tradiția picturii franceze. Este un artist care reușește în perioade mai puțin propice dezvoltării artelor vizuale independente să reziste, abordând în operele sale subiecte care fac referire mai mult la un mod de a fi și a unei bucurii de a fi mai mult decât a unei realități dictate de conjunctura politică. Această bucurie a existenței mă duce oarecum cu gândul la pictura lui Matist și aici descoperim tonalități solare, luminoase, dar și acorduri absolut fantastice, profunde de griuri colorate, prezente în pictura lui Peicev. Pe scurt, această expoziție este o lecție de pictură pentru tânăra generație și nu numai”, a mai spus Florina Breazu.

În context, criticul de artă Constantin Spânu, doctor în studiul artelor a afirmat că pictura lui Peicev la 80 de ani este o generalizare a unei epopei de creație. ”El este destul de divers și, totodată, destul de auster în căutările sale. Este un pictor al spațiului, al culorii, al integrității imaginii. Este un plastician care nicidecum nu uită de istoria artelor, cunoaște la perfecție aportul deosebit al marilor maeștri, dar nu-i  reliefează, rămâne acolo undeva în memorie. El își are stilul lui, felul lui de a fi, felul lui de a percepe culoarea. Este un pictor în deplinul înțelesul deplin al cuvântului, un pictor al culorii și al spațiului” a constatat Constantin Spânu.

Dmitri Peicev s-a născut la 19 mai 1943 în satul Burgugi, comuna Arțiz (sudul Basarabiei), actualmente regiunea Odesa, Ucraina. A absolvit școala ruso-ucraineană pentru copii bulgari în anul 1960, iar în 1961, la sugestia directorului școlii, Vasile Terzi, fost coleg al pictorului Mihai Grecu de la Școala normală din Cetatea Albă, vine la Chișinău, unde îl cunoaște pe reputatul artist plastic, care-l adăpostește în atelierul său. În perioada anilor 1964-1970 își face studiile la Școala Republicană de Arte Plastice ”I. Repin”, iar între 1970 și 1975 își continuă studiile la Facultatea Design poligrafic de carte la Institutul de Poligrafie din Moscova. În anul 1975 devine membru al UAP din Moldova, iar în perioada 1996–2000 și 2009-2012 este membru al Senatului UAP din Moldova.

Dmitri Peicev a participat la majoritatea expozițiilor colective reprezentative din țară, dar și din străinătate: România, Rusia, Bulgaria, Belgia, Olanda etc. Pentru activitatea sa de creație artistul a fost menționat cu diverse premii și distincții: Medalia de aur în Japonia pentru portretul dirijorului Ștefan Andronic (1986), Premiul UAP Bacău la Saloanele Moldovei (1992), Medalia ”Meritul civic” (1996), Premiul anului pentru pictură al UAP din Moldova (2003), Premiul de excelență al UAP Moldova (2006),  Premiul II la Saloanele de primăvară (2007), Premiul ”Mihai Grecu”, acordat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova (2015), Medalia-sigiliu ”Țarul Simion cel Mare”, acordată de Ministerul Culturii din Bulgaria.

Expoziția va fi deschisă până la 28 mai.

img23003573

img23003573

img23003573

img23003573

img23003573

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!