ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

IGSU: Tei persoane au avut de suferit în urma încălcării regulilor antiincendiare

10:29 | 05.05.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 5 mai /MOLDPRES/. O femeie din Ocnița și un bărbat din Drochia au ajuns la spital, iar o persoană și-a pierdut viața în incidente produse în urma încălcării regulilor antiincendiare, comunică MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, o deflagrație s-a produs în după-amiaza zilei de ieri într-o gospodărie din localitatea Ocnița din raionul omonim. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:23. Conform informațiilor înregistrate, deflagrația a avut loc în urma unei scurgeri de gaz de la o butelie de tip propan butan. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că în urma exploziei a fost deteriorat geamul locuinței, iar proprietara, o femeie de 75 de ani s-a ales cu arsuri de gradul II în regiunea mâinilor și feței. Aceasta a fost preluată de către Serviciul asistență medicală urgentă și transportată la spitalul raional.

Un alt caz a fost înregistrat în orașul Drochia, unde în urma unui incendiu au avut de suferit două persoane. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în seara zilei de ieri. Potrivit informațiilor înregistrate, incendiul a izbucnit într-o clădire părăsită. Ajunși la fața locului, pompierii au depistat în interiorul construcției cadavrul carbonizat al unei persoane, identitatea căreia urmează a fi stabilită. Totodată, aceștia au evacuat din interior un bărbat în vârstă de 64 de ani, care s-a intoxicat cu monoxid de carbon.

În context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile antiincendiare, inclusiv atunci când utilizează aparatele electrice de încălzit sau folosesc sursele de foc.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!