ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul European a votat asistența macrofinanciară de 145 mln de euro pentru Republica Moldova

14:41 | 09.05.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 9 mai /MOLDPRES/. Plenul Parlamentului European a votat astăzi asistența macrofinanciară de 145 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de eurodeputatul Siegfried Mureșan, transmite MOLDPRES.

Potrivit europarlamentarului, decizia a fost adoptată cu 561 de voturi pentru, 43 împotrivă și 20 de abțineri.

Europarlamentarul a afirmat că „era esențial ca noua asistență să fie aprobată fără întârziere pentru ca banii să ajungă cât mai repede în R. Moldova, în a doua parte a acestui an”.

„Tocmai de aceea, ca raportor pentru avizul Comisiei pentru bugete din Parlamentul European privind acest sprijin, am recomandat colegilor să avizăm decizia de asistență în forma propusă de Comisia Europeană, fără a depune amendamente. Astfel, am reușit să avizăm ajutorul financiar în Comisia pentru bugete încă din data de 17 aprilie. Acest lucru a permis și Comisiei pentru comerț internațional să aprobe rapid sprijinul, pe 27 aprilie, iar astăzi am putut să dăm deja votul final în plenul Parlamentului European”, a specificat eurodeputatul.

Siegfried Mureșan a adăugat că „Moldova este stat candidat la Uniunea Europeană și are nevoie de cât mai mult sprijin pentru a continua parcursul european, în paralel cu gestionarea tuturor provocărilor care se confruntă, precum rata crescută a inflației, creșterea prețului la energie determinată de șantajul cu gaz din partea Federației Ruse, dar și gestionarea amenințărilor de securitate generate de situația din regiune”.

„De aceea, trebuie să continuăm și să creștem sprijinul pentru autoritățile de la Chișinău fiindcă numai ajutând Republica Moldova să rămână stabilă și să continue integrarea europeană, putem garanta siguranța la granițele noastre și în interiorul Uniunii Europene”, a conchis Mureșan.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a propus la începutul acestui an, suplimentarea asistenței macrofinanciare pentru R. Moldova cu 145 de milioane de euro. 

img23003668

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!