Ședința Curții Constituționale privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor” a fost amânată
17:39 | 10.05.2023 Categorie: Politică
Chişinău, 10 mai. /MOLDPRES/. Ședința Curții Constituționale de examinare a sesizării Guvernului Republicii Moldova privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor” a fost amânată pentru mâine, comunică MOLPRES.
După mai multe ore de deliberări și o cerere de recuzare, magistrații au decis că se amână soluționarea demersurilor reprezentanților Partidului Politic “Șor” privind invitarea și audierea în proces a martorilor și a altor persoane relevante cauzei.
Magistrații au admis cerința Partidului Politic “Șor” de amânare a ședinței pentru a face cunoștință cu alte materiale, prezentate de reprezentanții Guvernului.
Continuarea ședinței va avea loc mâine, 11 mai, de la ora 10.00.