ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

FOTO La USM a fost inaugurat Orășelul European Universitar

07:13 | 18.05.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Cu ocazia marcării Zilei Europei, Universitatea de Stat din Moldova /USM/ a inaugurat ieri Orășelul European Universitar, informează MOLDPRES.

Evenimentul a reunit membrii comunității universitare, facultățile USM, institutele științifice ale USM, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați la Chișinău, alți oaspeți. Printre invitații speciali, care au vizitat Orășelul European Universitar au fost Ambasadorul Italiei, Lorenzo Tomassoni, Ambasadorul Franței, Graham Paul, și Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan.

Evenimentul a fost deschis printr-un flashmob al tinerilor. Rectorul USM, Igor Șarov a menționat că Europa înseamnă prosperitate, democrație, pace, libertate, investiții în știință, proiecte educaționale, mobilități academice pentru studenții și cadrele noastre didactice. „Sunt sigur că inclusiv prin evenimentul de astăzi, transmitem un mesaj clar: Comunitatea noastră universitară vrea în Europa!”, a mai subliniat Igor Șarov.

Ambasadorul Franței la Chișinău, Graham Paul a îndemnat tinerii studenți să creadă în parcursul european al țării noastre și să contribuie la edificarea unui viitor european. „UE reprezintă pace, solidaritate între parteneri, ceea ce ne face mai puternici. Avem nevoie de ideile, energia și aptitudinile voastre, a tinerilor, pentru a construi o Europă și mai bună!”, a conchis oficialul francez. În context, Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, de asemenea, a subliniat importanța implicării tinerilor în procesul parcursului european al Republicii Moldova. În același timp, Pavol Ivan, Ambasadorul Slovaciei la Chișinău, a împărtășit experiența țării sale în procesul de integrare, dar și cea de membru cu drepturi depline, urându-i poporului nostru succes în acest proces.

Oficialii au vizitat standurile facultăților și institutelor USM, unde le-au fost prezentate programele de studii, proiectele de dezvoltare și realizările universității pe plan intern și extern. 

Evenimentul a fost organizat de Rectoratul Universității, Euroclubul USM, Centrul de Studii Europene și Centrul de Informare a UE USM.

img23003966

img23003966

img23003966

img23003966

img23003966

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!