ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

FOTO Moldexpo găzduiește trei expoziții din domeniul industriei alimentare

13:57 | 18.05.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. La Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” au fost deschise astăzi trei expoziții din domeniul industriei alimentare: „Fine food expo”, „Food technology” și „Packaging. Depot”. Acestea vor fi deschise până pe 21 mai și întrunesc producători din mai multe țări, inclusiv Republica Moldova, Franța, Italia, Polonia și România, transmite MOLDPRES.

Directorul general al Moldexpo, Carolina Chiper, a afirmat că la expoziții sunt prezentate cele mai noi tehnologii din domeniu. „Acum 30 de ani, acest eveniment era pilonul activității expoziționale. După o perioadă dificilă, am revenit. Am ajuns la momentul când putem să oferim un suflu nou și o relansare a acestui eveniment datorită participanților care au avut curajul de a fi alături de noi și care, într-o perioadă dificilă, produc bunuri de calitate pe care le vor prezenta consumatorilor pe parcursul a patru zile, la Moldexpo”, a spus Carolina Chiper.

Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Iurie Scripnic, a afirmat la inaugurarea expozițiilor că acestea sunt o oportunitate pentru companiile participante de a lansa noi perspective de colaborare atât pe plan intern, cât și la nivel internațional. „Expozițiile din acest an sunt foarte importante. Agricultura produce materie primă, iar următoarea verigă din lanțul valoric este procesarea. Plus valoarea apare atunci când avem procesare și toate acestea vor aduce un venit suplimentar companiilor care zi de zi își fac munca în agricultură”, a punctat Iurie Scripnic.

Expozițiile revin la Moldexpo după o pauză de trei ani. Producători și distribuitori de produse alimentare, echipamente și tehnologii pentru industria alimentară, cea de prelucrare, depozitare și ambalare își vor promova ofertele prin demonstrări de tehnică, acţiuni promoţionale și de caritate, master-class-uri de preparare a bucatelor, degustări de produse. Expozițiile vor ocupa pavilionul nr. 2 și cel central de la Moldexpo, dar și spațiile exterioare.

Directorul adjunct al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Rodica Crudu, a spus că participanții la expoziții pot beneficia de compensații de 100% din taxa de participare și de 50 la sută din costul spațiului expozițional.

La expoziția „Food technology”, ajunsă la cea de-a XXVII-a ediție, sunt expuse echipamente de ultimă oră pentru industria alimentară, pentru fabricarea produselor de panificație și cofetărie, utilaje multifuncționale pentru procesarea cărnii, mașini pentru tăierea fructelor și legumelor, linii de conserve, de refrigerare și altele.

Expoziția „Packagind. Depot”, ediția a XXV-a, scoate în evidență cele mai diverse tehnologii, echipamente și materiale pentru automatizare a proceselor de producție, utilaje de depozitare, linii de ambalare, conveiere, dozatoare. În standurile tuturor participanților „Fine food expo”, ediția a XXVII-a, pot fi gustate și cumpărate cele mai diverse produse alimentare – de la înghețată și dulciuri, până la cașcavaluri și băuturi. 

Evenimentul expozițional din acest an s-a extins și găzduiește Festivalul „Street food” – un picnic gastronomic de primăvară la care pot fi gustate bucate tradiționale moldovenești, dar și alte delicii mai puțin obișnuite pentru Republica Moldova.

img23003991

img23003991

img23003991

img23003991

img23003991

img23003991

img23003991

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!