UCMM susține parcursul european al R. Moldova
10:28 | 19.05.2023 Categorie: Cultură
Chişinău, 19 mai /MOLDPRES/. Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova susține parcursul european al țării. Într-o declarație de presă a organizației, se menționează, între altele, că UCMM a susținut mereu aspirațiile și parcursul european ale Republicii Moldova nu doar prin declarații, ci contribuind plenar prin activitatea sa și a membrilor săi la promovarea libertății și democrației, la sincronizarea cu valorile, viziunile, spiritualitatea, civilizația, cultura și arta europene, informează MOLDPRES.
”În acest moment dramatic, când războiul absurd și crud este la hotarul Moldovei, iar forma lui hibrid ne amenință existența, când forțele obscure din interior încearcă să deturneze parcursul european al statului, vom veni în data de 21 mai în piață pentru a afirma susținerea parcursului european, libertății, democrației, valorilor spirituale și civilizaționale europene”, se mai spune în declarația Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor.
Declarația a fost postată pe pagina de Facebook a Uniuni Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova.