ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Liderii G7: Ucraina are sprijin bugetar pentru 2023 şi începutul lui 2024

14:13 | 19.05.2023 Categorie: Externe

Tokyo, 19 mai /MOLDPRES/. Liderii grupului G7, reuniţi la Hiroshima, în Japonia, au declarat vineri că s-au asigurat că Ucraina are sprijinul bugetar necesar pentru anul în curs şi începutul lui 2024, ei reînnoindu-şi angajamentul de a furniza susţinere financiară şi militară Kievului în lupta contra Rusiei, transmite Reuters, citată de Agerpres și MOLDPRES.

'Astăzi, luăm noi măsuri pentru a asigura că agresiunea ilegală a Rusiei împotriva statului suveran Ucraina eşuează şi pentru a sprijini poporul ucrainean în căutarea unei păci juste bazate pe respectarea dreptului internaţional', afirmă liderii G7 într-un comunicat.

Şefii de stat sau de guvern din G7 - SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Canada - s-au reunit la Hiroshima într-un summit ce are în centru conflictul din Ucraina şi preocupările în creştere legate de ascensiunea puterii internaţionale a Chinei.

Potrivit G7, membrii săi 'interacţionează' cu alte state pentru a evita pătrunderea produselor şi tehnologiilor lor în Rusia prin ţări terţe, un subiect care a devenit o preocupare tot mai mare pentru unii dintre ei, mai ales din Europa.

Membrii G7 vor să reprime orice ocolire a sancţiunilor ce ar aduce Rusiei venituri suplimentare.

img23004038

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!