Locuitorii din raioanele Comrat, Drochia și Râșcani vor beneficia de consultații medicale gratuite
10:45 | 12.06.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 12 iun. /MOLDPRES/. În această săptămână, echipele mobile de medici specialişti vor oferi consultaţii profilactice gratuite în raioanele Comrat, Drochia și Râșcani. Serviciile medicale vor fi acoperite din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), transmite MOLDPRES.
Potrivit CNAM, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe localități din raionul Comrat, și anume: pe 12 iunie în localitatea Chirsova; pe 13 iunie – în Svetlîi; pe 14 iunie – în Dezghingea; pe 15 iunie – în Avdarma; pe 16 iunie – în Cioc-Maidan.
Tot în această săptămână, vor fi prestate servicii medicale stomatologice copiilor în mai multe localități din Drochia și Râșcani: pe 12 iunie – în Recea, Râșcani; pe 12-14 iunie – în Popeștii de Jos, Drochia; pe 13-15 iunie – în Vasileuți, Râșcani; pe 15-16 iunie – în Popeștii de Sus, Drochia.
Graficul consultațiilor profilactice poate suferi modificări în funcție de condițiile sanitaro-epidemiologice, climaterice, alți factori care pot influența logistica echipelor mobile.
Foto: CNAM