ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Absolvenții de liceu susțin examenul de bacalaureat la disciplina de profil

09:55 | 13.06.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 13 iun. /MOLDPRES/. Absolvenții de liceu susțin astăzi examenul de bacalaureat la disciplina de profil. La probă participă 17 626 de candidați, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, 8 257 de candidați de la profilul real vor susține proba de examen la Matematică, 8 613 candidați de la profilul umanist – proba la Istoria românilor și universală, 256 de candidați de la profilul sport și 500 de candidați de la profilul arte vor susține probele corespunzătoare profilului.

Proba de examen pentru disciplina la alegere va fi organizată vineri, 16 iunie. La aceasta vor participa 16 100 de candidați, dintre care 9 726 vor susține proba la Geografie, 2 596 – la Chimie, 1 154 – Istoria românilor și universală, 698 – la Informatică, 1 174 – la Biologie, 532 – la Matematică și 220 – la Fizică.

Sesiunea de Bacalaureat se va încheia marți, 20 iunie, cu proba de examen la limba maternă, la care vor participa 462 de candidați. Dintre aceștia, 199 de candidați vor susține proba la Limba și literatura bulgară, 207 candidați – la Limba și literatura găgăuză, iar 56 de candidați vor susține proba la Limba și literatura ucraineană.

Sesiunea de bacalaureat 2023 se desfășoară în perioada 2-20 iunie, în 93 de centre de BAC. La sesiune participă circa 18 400 de candidați.  

Foto simbol

img23004720

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!