Ministrul Energiei: „Nu există un proiect de decizie care ar stabili impunerea TVA la gaz și lumină”
11:24 | 30.06.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 30 iun. /MOLDPRES/. Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat astăzi că nu există un proiect de decizie care ar stabili impunerea TVA la gaz și lumină. Acesta a precizat că în cazul în care se va decide implementarea măsurii, proiectul ar urma să fie consultat public, transmite MOLDPRES.
În timpul unei conferințe de presă, oficialul a subliniat că în Republica Moldova se consumă de două ori mai multă energie pe metru pătrat per clădire decât în Uniunea Europeană.
„Clădirile sunt principalul consumator de energie în țară, cu circa 50% din consumul final. În cazul în care vom renunța la subvențiile fiscale pentru energia electrică și gazele naturale, la care se aplica TVA 0 și, respectiv, 8%, și vom fiscaliza acești bani, vom putea crește resursele bugetare și oferi compensații țintite consumatorilor vulnerabili. Acest fapt este o părere personală, căci nu există un proiect de decizie care ar stabili impunerea TVA la gaz și lumină. În cazul în care se va decide implementarea măsurii, proiectul de decizie ar urma să fie consultat public așa cum prevede legislația”, a afirmat Victor Parlicov,
Precizările au fost făcute de ministrul Energiei după ce acesta a vorbit, în timpul unei conferințe, despre oportunitatea aplicării TVA în regim general pentru resursele energetice, aceasta fiind o opinie personală și nu o inițiativă legislativă sau decizie a Guvernului.