ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procuratura Generală va verifica corectitudinea acțiunilor persoanelor responsabile de securitatea Aeroportului

13:25 | 03.07.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 3 iul. /MOLDPRES/. Procuratura Generală a inițiat un proces penal în scopul verificării neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiunilor de serviciu de către persoanele implicate în asigurarea securității persoanelor aflate la Aeroport în data de 30 iunie curent, care s-a soldat cu decesul a două persoane, transmite MOLDPRES.

De asemenea, instituția a precizat că dosarul penal de bază este gestionat de Procuratura municipiului Chișinău.

„Societatea urmează să fie informată prompt, în continuare, despre evoluțiile cu impact social major, în măsura în care informațiile nu ar afecta urmărirea penală”, se menționează într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Două persoane - un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară au murit în seara zilei de vineri, 30 iunie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, după ce au fost împușcate de un cetățean străin, căruia nu i-a fost admisă intrarea pe teritoriul țării.

Foto simbol

img23005286

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!