Progresele înregistrate în parcursul european au fost prezentate la audierile organizate pe platforma Comitetului Parlamentar de Asociere R. Moldova – UE
11:03 | 04.07.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Președintele Legislativului, Igor Grosu, alături de un grup de deputați din majoritatea și opoziția parlamentară, a participat la audierile organizate pe platforma Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Ședința a reunit inclusiv eurodeputați, precum și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Serviciului European de Acțiune Externă, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reiterat faptul că autoritățile și-au setat drept obiectiv inițierea negocierilor de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană.
„Am urmărit cu atenție concluziile evaluărilor. În cazul celor nouă recomandări, pe trei au fost înregistrate progrese, pe trei trebuie să mai avansăm. Desigur, principala recomandare, care se află pe agenda noastră permanent, este reforma justiției. În funcție de progresele pe care le vom înregistra și cât de mult vom realiza pe această dimensiune, vor depinde progresele noastre în celelalte domenii”, a adăugat speakerul Igor Grosu.
Șeful Legislativului, Igor Grosu, s-a mai referit la o prioritate – buna desfășurare a alegerilor locale. „Noi o să continuăm să investim, să capacităm Comisia Electorală Centrală, funcționarii electorali, toți cei ce sunt implicați să organizeze exemplar un scrutin, care este chintesența unei democrații”, a remarcat președintele Parlamentului.
De asemenea, în discursul său, speakerul, a mulțumit partenerilor europeni pentru suportul acordat Republicii Moldova, inclusiv ajutorul financiar oferit pentru gestionarea crizelor cu care se confruntă Moldova: consecințele provocate de războiul din Ucraina, șantajul energetic inițiat de Federația Rusă etc.
„Parlamentul European a fost de la bun început instituția europeană care a susținut cel mai puternic integrarea europeană a Republicii Moldova și vom continua să fim vârf de lance în sprijinirea Moldovei. Problemele Republicii Moldova sunt tratate mereu cu prioritate de noi fiindcă înțelegem rolul important pe care îl are Moldova pentru toată Uniunea Europeană”, a menționat copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere UE-RM, Siegfried Mureșan.
De menționat că, în aceste zile, președintele Parlamentului, Igor Grosu, se află într-o vizită oficială la Bruxelles, acolo unde are planificate întrevederi cu mai mulți oficiali europeni, printre care și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Tot în perioada 3-5 iulie, un grup de deputați ai Legislativului Republicii Moldova vor efectua o vizită de studiu la Parlamentul European privind procesul de aderare la UE. Vizita are loc în cadrul Memorandumului de înțelegere între Parlamentul European și Parlamentul de la Chișinău, semnat în noiembrie 2021. Programul respectiv include instruiri, inclusiv online, vizite de studiu, stagieri.
Foto: Parlament