ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful Legislativului, Igor Grosu, a discutat cu Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană

08:15 | 05.07.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 5 iul. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei sale la Bruxelles, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Principalele subiecte abordate au fost agenda de reforme din țară și securitatea din regiune, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

În declarația de presă la finalul întâlnirii, Igor Grosu a menționat că de-a lungul anilor, NATO a fost alături de Republica Moldova și a promovat democrația și stabilitatea în țara noastră, și a remarcat cu satisfacție că în ultimul an cooperarea noastră a crescut. Avem un program specific destinat Moldovei, pornind de la necesitățile noastre.

În ultimii doi ani am făcut progrese în domeniul apărării și acest lucru se datorează în mare parte sprijinului pe care îl primim din partea țărilor NATO și din partea Uniunii Europene, a remarcat șeful Legislativului.

El a spus că Moldova este un stat care s-a trezit peste noapte la hotar cu războiul Rusiei dus în Ucraina și care s-a văzut pus în fața realității de a-și consolida sistemul de apărare. O spun mereu cetățenilor și o spun și aici: suntem conștienți că o țară neutră are nevoie de un sistem de apărare puternic, iar invazia Rusiei în Ucraina a demonstrat aceasta încă o dată. Mai mult de atât, de la începutul războiului, Rusia a intensificat atacurile hibride la adresa țării noastre. Și la acest capitol facem eforturi pentru a ne spori reziliența în ceea ce privește securitatea cibernetică și contracararea acțiunilor străine de dezinformare și apreciem aici sprijinul enorm din partea partenerilor, a adăugat speakerul.

Menționez, de asemenea, că am pornit un amplu proces de reformă în țară, pe toate dimensiunile, în special în justiție, combaterea corupției, întărirea instituțiilor statului, diversificarea surselor de energie. În același timp, R. Moldova fiind țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, are toate instituțiile noastre antrenate pentru a îndeplini cele nouă condiționalități ale Comisiei Europene și pentru a deschide negocierile până la sfârșitul anului, a relevat Igor Grosu.

Prin dezvoltarea țării noastre contribuim și la securitatea în regiune, de aceea avem nevoie în continuare de tot sprijinul și toată expertiza din partea NATO, pentru a menține pacea în țara noastră și a ne întări capacitatea de apărare. Suntem determinați să consolidăm acest parteneriat istoric cu NATO. Moldova are nevoie de prieteni puternici în aceste timpuri și vă asigurăm că suntem un partener serios, pentru că vorbim în primul rând despre securitatea și siguranța cetățenilor Moldovei și a întregului continent, a rezumat președintele Parlamentului.

La rândul său, Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a salutat eforturile Republicii Moldova de întărire a propriei securități naționale, precum și contribuția la securitatea euroatlantică. Totodată, a fost remarcat faptul că integrarea europeană a Moldovei este cheia pentru un viitor luminos și prosper, iar aliații acordă tot sprijinul pentru acest deziderat. „NATO susține ferm dreptul Republicii Moldova de a-și decide propriul destin, propriul viitor și politica externă, fără interferențe externe și în deplin respect pentru neutralitatea constituțională a statului”, a anunțat oficialul.

Foto: Parlament

img23005332

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!