Elevi din R. Moldova au obținut o medalie de bronz și mențiuni de onoare la Olimpiada Internațională la Biologie
11:41 | 11.07.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 11 iul. /MOLDPRES/. Lotul olimpic al Republicii Moldova a cucerit o medalie de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Internațională la Biologie, desfășurată în Al Ain, Emiratele Arabe Unite, transmite MOLDRES.
Medalia de bronz a fost obținută de Nikita Chiosa, elev la Liceul „Da Vinci” din Chișinău, iar mențiunile de onoare - de Bianca-Sofia Leahu, elevă la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău și Ana Iftodi, elevă a Liceului Teoretic „George Călinescu” din Chișinău.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), la cea de-a 34-a ediție a Olimpiadei Internaționale la Biologie au participat circa 320 de elevi din 80 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată de patru elevi și doi profesori.
Olimpiada Internațională la Biologie s-a desfășurat în Emiratele Arabe Unite, în perioada 3-11 iulie.
Foto: MEC