Mai multă libertate pentru fondatori, asociați și angajați: reforma SRL, aprobată de Guvern
12:15 | 12.07.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Societățile cu răspundere limitată din Republica Moldova (SRL) vor activa în baza unui nou cadru legal, aprobat astăzi de Executiv. Documentul reglementează relațiile între asociații/fondatorii societăților comerciale, prevede noi posibilități în procesul decizional, mai multe drepturi pentru asociați, precum și simplificarea mai multor proceduri, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Potrivit proiectului, drepturile asociaților nu vor fi condiționate de investiția lor. Asociații vor avea posibilitatea să stabilească prin statut alte reguli de oferire a dreptului la vot, la dividende și la cota din active. Același principiu va fi aplicat și la împărțirea profitului între fondatori, astfel încât antreprenorii vor avea mai multă libertate pentru a-și construi propria afacere.
De asemenea, a fost introdus acordul societar, pentru a garanta mai multă încredere între fondatori și parteneri, dar și pentru a încuraja noi investiții. Totodată, investitorii vor avea dreptul să ceară de la Registrul de stat un extras desfășurat al firmei, iar asociații vor putea accesa mai multe informații și documente.
Pragul maxim al numărului de asociați de 50 de persoane va fi exclus. Singurul act constitutiv obligatoriu va fi statutul, iar Registrul de stat - principala sursă de informare oficială. Capitalul social va putea fi format din bunuri consumptibile și drepturi asupra proprietății intelectuale, iar datoriile financiare ale societății vor putea fi considerate o contribuție a creditorului la capitalul social.
Adunările asociaților vor putea fi organizate online și fără proceduri de convocare, iar documentele vor putea fi păstrate în format electronic, fiind încurajată în acest mod lansarea afacerilor de către cetățenii din diasporă.
Asociații vor avea dreptul să fie reprezentați de un administrator, care va putea fi inclusiv persoană juridică. Deciziile în cadrul întâlnirilor se vor lua cu mai puține voturi: 2/3 și nu 3/4, pentru a debloca deciziile.
Foto: Guvern