ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cazul omorului activistului din stânga Nistrului Oleg Horjan a fost discutat în Parlament

13:59 | 25.07.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. Subiectul privind omorul activistului civic din stânga Nistrului, Oleg Horjan, a fost discutat la ședința de astăzi a Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova. La discuții au mai participat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, precum și reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției, ai Procuraturii Generale și ai Serviciului de Informații și Securitate, transmite MOLDPRES.

În urma discuțiilor, președintele Comisiei parlamentare speciale, Mihail Popșoi, a declarat că autoritățile responsabile au prezentat informațiile pe care le dețin. „Noi ne dorim ca instituțiile responsabile să investigheze cazul lui Oleg Horjan și să îi tragă la răspundere pe acei care se fac vinovați. Avem încredere că autoritățile Republicii Moldova vor depune tot efortul pentru ca această crimă să fie elucidată. În acest moment se investighează mai multe ipoteze. Eu îndemn pe toată lumea să trateze acest caz obiectiv și să nu se opereze cu informații neverificate”, a spus vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi.

„Toate instituțiile de forță din Republica Moldova s-au autosesizat. La rândul nostru, suntem într-o comunicare permanentă și cu Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Misiunea locală, Comisia Unificată de Control de asemenea au făcut un demers în sensul posibilității efectuării unor investigații pe linia Comisiei, care implică toate organele de forță din Republica Moldova, întrucât tragedia s-a produs pe teritoriul zonei de securitate. Este însă foarte important ca și cei de la Tiraspol să fie cooperanți și să dorească să găsim acest adevăr”, a relevat vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian.

Aşa-numitul minister de interne al autoproclamatei rmn a solicitat la finele săptămânii trecute ajutor de la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova în anchetarea cazului privind omorul activistului civic din regiunea transnistreană, Oleg Horjan. Acest fapt a fost anticipat pe 18 iulie, când şeful Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, Jānis Mažeiks, a avut la Tiraspol o întrevedere cu liderul autoproclamatei rmn, Vadim Krasnoselski, în cadrul căreia a fost informat asupra cazului de deces violent al liderului opoziţiei din regiunea transnistreană, Oleg Horjan.

Potrivit lui Krasnoselski, pe acest caz a fost deschis un dosar penal, la articolul ce prevede omor. „Cazul lui Oleg Horjan este sub controlul meu personal. Sunt examinate toate versiunile, or, pentru moment pot fi făcute unele deducții despre această crimă. Vom descoperi infracțiunea, vom identifica şi numi făptaşii. În caz de necesitate, vom apela la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova”, a estimat atunci pretinsul preşedinte de la Tiraspol.

Liderul comuniștilor din regiunea transnistreană, Oleg Horjan, anterior deținut ilegal de așa-numitele autorități de la Tiraspol, a fost depistat împușcat pe 17 iulie în propria locuință dintr-o localitate din apropierea Tiraspolului.

Foto: Parlament

img23005910

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!